NUNTA
FOTOGRAF NUNTA GALATI
Tendințele în ceea ce privește fotografia de nuntă au evoluat considerabil. Dacă mai demult cuplurile își doreau simple fotografii, în care ele să fie în centrul atenției, acum se caută dezvăluirea poveștii din cadrul unuia dintre cele mai importante momente din viață. Cu alte cuvinte, se folosește tot mai des termenul de „storytelling” pentru a ne referi la fotografiile de nuntă. Fotografi pentru a putea veni în întâmpinarea opțiunilor clienților, trebuie să aibă și abilități de fotojurnaliști, astfel încât să poată surprinde clipele inedite de la nuntă, exact așa cum s-au derulat, cât mai firesc si fara prea multe interventi.
Ce reprezintă fotojurnalismul în fotografiile de nuntă?
Pentru a înțelege mai bine ce implică fotojurnalismul când vine vorba despre fotografiile profesioniste de nuntă, trebuie să știm exact la ce se referă conceptul de „fotojurnalism”. Astfel, fotojurnalismul se referă la o modalitate de a face jurnalism prin intermediul fotografiei, care se bazează pe acele fotografii menite să spună o poveste („storytelling”), cu precădere pentru știri, reviste sau alt tip de publicații. Rolul fotografului ce practică fotojurnalismul este să redea, prin fotografii, evenimentele așa cum s-au petrecut, prezentându-le cât mai real.